NVIDIA GeForce GTX 595 este o placă video dual-GPU, bazată pe acelaşi procesor grafic GF110 aflat la inima lui GeForce GTX 580, prezent īnsă īn două exemplare.
Aşteptat pentru lansare undeva la īnceputul acestui an, GeForce GTX 595 este construit folosind doar cele mai bune exemplare ale procesorului GF110, alese cu grijă astfel īncāt să ofere nivelul de performanţă dorit folosind cele mai mici voltaje şi temperaturi de funcţionare cu putinţă. Acest detaliu aparent inofensiv ne spune de fapt că NVIDIA va lansa această serie de plăci video īntr-o ediţie limitată, oferită doar celor mai entuziaşti dintre utilizatori şi la un nivel de preţ nu tocmai accesibil.
NVIDIA GeForce GTX 595 va dispune de două procesoare GF110 complet funcţionale, oferind un total de 1024 procesoare de shader, 128 unităţi de texturare şi 96 ROP. Memoria gDDR5 totalizează 3072MB şi este accesată folosind un BUS de 2x 384 bit.
Ţinānd cont de faptul ca un GeForce GTX 580, echipat cu un singur procesor GF110, poate consuma pānă la 244W īn aplicaţiile 3D cele mai intensive, NVIDIA are de īnfruntat o provocare formidabilă īn īncercarea de a menţine consumul lui GeForce GTX 595 sub pragul critic de 300W, limita maximă de consum acceptată de specificaţiile PCI-Express.
Performanţele 3D oferite de GTX 595 ar putea fi totuşi inferioare unei soluţii cu două acceleratoare grafice GeForce GTX 580 īn configuraţie SLI, īn condiţiile īn care cele două procesoare GF110 vor folosi frecvenţe de funcţionare mai reduse pentru a ţine temperaturile şi consumul de energie sub control.
Este greu de crezut că iniţiativa luată de NVIDIA are şi altă motivaţie decāt dorinţa de a umbri iminenta lansare a lui Radeon HD 6990, furānd celor de la AMD coroana de rege al performanţei 3D.
Īntre timp, AMD Radeon HD 6990 (Antiles) ajunge tot mai aproape de o lansare oficială.
Placa video bazată pe două nuclee grafice din seria Cayman, aceleaşi folosite şi de Radeon HD 6970, are de īnfruntat probleme similare legate de menţinerea consumului de energie īn valori acceptabile, īnsă AMD este avantajat de folosirea unor procesoare grafice puţin costisitoare şi mai puţin fierbinţi.
Specificaţiile pentru Radeon HD 6990 promit un total de 3072 procesoare de stream şi nu mai puţin de 4GB memorie gDDR5 (cāte 2GB pentru fiecare GPU). Alte zvonuri rămase deocamdată neconfirmate, anunţă prezenţa a nu mai puţin de 3840 procesoare de stream, detaliu ce ar face din Radeon HD 6990 un concurent serios pentru GeForce GTX 595.
Opţiunile de conectivitate cuprind patru conectori DisplayPort şi doar un singur port DVI-D.
AMD Radeon HD 6990 va fi probabil o placă video mai lentă decāt alternativa GeForce GTX 595 propusă de NVIDIA, īnsă cāştigătorul ar putea fi decis pānă la urmă de disponibilitatea produselor pe piaţă şi atingerea unui raport performanţă/preţ cāt mai bun.
Articol original:
www.go4it.ro